August – luna marilor manifestări la Muzeul ASTRA

August 4th, 2009

Festivalul Traditiilor PopulareTezaurele umane vii sunt păstrătorii şi continuatorii Tradiţiei. Fie că este vorba de meşteşuguri, de cântece şi dansuri tradiţionale sau de datini şi obiceiuri specifice calendarului popular, toate aceste valori ale culturii tradiţionale ne definesc şi ne conferă unicitate.

Luna august debutează cu Festivalul Naţional al Tradiţiilor Populare (6-9 august), ajuns în acest an la ediţia a VIII-a. Ca în fiecare an, manifestarea adună un număr de aproximativ 300 de participanţi, reprezentând câte un judeţ din fiecare mare regiune istorică a ţării, dar şi comunităţile româneşti din afara graniţei. În cadrul celor şapte secţiuni, de mare atracţie, ale Festivalului (Arte plastice, Arte literare, Arte mecanice, Arte religioase Arte culinare Arte muzicale şi Arte coregrafice), vor evolua artişti din judeţele Neamt, Brasov şi Giurgiu, precum şi românii din Serbia, Ucraina, Bulgaria şi Republica Moldova.

Targul Creatorilor PopulariTârgul Creatorilor Populari din România (14-16 august) continuă seria manifestărilor sub egida „Tezaure umane vii”, şi tradiţia împământenită de un sfert de veac în Dumbrava Sibiului. Târgul de Sfânta Maria de la Sibiu reuneşte, pe ediţie ce trece, tot mai mulţi creatori populari din România, români de diferite etnii, reprezentând marea majoritate a zonelor etnografice ale ţării, care conturează imaginea întregii tipologii a meşteşugurilor tradiţionale: ţesut, brodat, olărit, încondeiat ouă, sculptură în lemn şi os, pictură de icoane, cojocărit, confecţionat măşti, podoabe, păpuşi, instrumente muzicale şi pălării, împletituri de fibre vegetale etc., dar şi de peste hotare (Republica Moldova, Bulgaria).

În perioada 21-25 august Muzeul în aer liber va fi gazda a peste 180 de maeştri în ale artei populare care se vor întrece în meşteşug, în cadrul fazei naţionale a Olimpiadei „Meşteşuguri artistice tradiţionale”. Concursul reuneşte copii meşteşugari de pe tot cuprinsul ţării, câştigători ai fazelor judeţene. Pe lângă demonstraţiile micilor meşteşugari vor exista şi momente artistice.

Seria manifestărilor dedicate revitalizării şi pepetuării culturii tradiţionale se încheie cu Târgul Olarilor, manifestare intrată de mult în tradiţia Sibiului, organizată în colaborare cu Centrul pentru Conservarea şi Promovarea Culturii GALERII de arta popularaTradiţionale “Cindrelul- Junii” Sibiu. Piaţa Mare a Sibiului va găzdui în zilele de 5- 6 septembrie meşteri olari din cele mai renumite centre de ceramică din ţară, tradiţia şi inovaţia fiind într-o permanentă competiţie.

Galeriile de Artă Populară (Piaţa Mică, Nr. 21 sau Muzeul în aer liber), indiferent de sezon, oferă spre vânzare celor care le trec pragul, o gamă variată de produse de artă tradiţională sau de inspiraţie tradiţională, pentru toate vârstele, gusturile şi buzunarele. Mai mult, Galeria anotimpurilor (Piaţa Mică, Nr. 21) este creată special pentru a întâmpina fiecare sezon în parte, cu atmosferă şi obiecte specifice.

Festivalul “Hora de la Prislop” – Borsa 19 august 2009

August 3rd, 2009

Hora de la PrislopFestival folcloric cu tradiție desfășurat într-un peisaj încântător, in pasul Prislop, la granița dintre două regiuni importante ale RomanieiMaramures și Bucovina. În fiecare an participă la marea sărbătoare populară, ansambluri din Maramureș, Suceava și Bistrița-Năsăud, care încing o faimoasa horă ce semnifică uniunea ce există între cele trei regiuni ale României. Turiștii se pot bucura de bucatele tradiționale maramureșene, precum și de târgul meșterilor populari.

Deschiderea oficiala a evenimentului va avea loc duminica, la ora 13, fiind precedata de slujba religioasa de la Manastirea Prislop, in cinstea eroilor neamului cazuti la datorie in cel de-al doilea razboi mondial.

Informații: Casa de Cultură Borșa, tel:. 0262 342 249

Cetatea Neamtului a devenit o fortareata muzeu

August 3rd, 2009

Cetatea NeamtCetatea Neamtului a fost redată la începutul lunii circuitului turistic naţional şi internaţional după ce vreme de doi ani a fost reabilitată. Este vorba despre 21 de spaţii în care se vorbeşte despre istoria întreagă a cetăţii de la prima atestare documentară şi de la ceea ce se crede că a fost în timpul lui Petru I Muşat până la distrugerea ordonată în 1717 de domnul Mihai Racoviţă.

Cele mai atractive incinte sunt sala de sfat şi judecată, sala armelor, închisoarea şi paraclisul, deschis zilnic pentru cei care vor să se închine şi să aprindă o lumânare.

Pe lângă fotografii sau copii după documente vechi în care se face referire la cetate, vizitatorii pot să vadă obiecte care reînvie atmosfera din vremurile trecute, când cetatea era locuită.

Trecând pragul sălii de sfat şi judecată, ai impresia că te-ai întors în timp, sunt scaune şi o masă lungă, din lemn iar pe pereţi, sunt expuse săbii, scuturi, suliţe, iar o armură dă impresia unui cavaler gata să intervină, alături de cinci plăieşi în vechi straie militare.

La fel de interesantă este închisoarea, cu atât mai sugestivă prin prezenţa a patru răufăcători, legaţi cu lanţuri. Au bărbi mari şi neîngrijite, cămasi lungi, pe jos sunt paie, lanţuri pe pereţi, e întunecos şi rece.
Erau înteminiţaţi aici prizonierii militari, dar şi cei care comiteau infracţiuni consemnate în documentele medievale: viclenia, neascultarea, tălhăria şi furtul, răpirea de fete, bigamia, sacrilegiul, sodomia, mărturia mincinoasă (limba strămbă), denunţarea calomnioasă (sudalma mare), loviri, răniri, vătămări corporale (ucisătura), sfada, insulta. Deasupra închisorii, la nivelul solului, se află camera de provizii şi sala de mese. În prima sunt depozitate recipiente pentru păstrarea hranei şi a apei, butoiaşe şi putini din lemn, ulcioare, saci de cânepă burduşiţi cu merinde, mănunchiuri de plante uscate.

Taxe:
5lei pentru adulti
3 lei pentru copii
5 lei taxe de fotografiat
15 lei taxe de filmat

Proetnica 2009, vocea comunitatilor etnice din Romania la Sighisoara

August 2nd, 2009

SighisoaraIn perioada 14-22 august, Cetatea Sihisoarei va gazdui a IX-a editie a festivalului Proetnica, eveniment devenit etalon la nivel national, fiind cel mai mare din tara. ProEtnica reprezinta un instrument viabil de combatere a discriminarii etnice si a rasismului prezent în societate, prin metode cultural-artistice, care promoveaza dialogul si interactiunea.

Editia din acest a festivalului isi propune sa ofere comunitatilor entice si organizatiilor de emigranti din Romania, o voce publica si posibilitatea de a-si prezenta toate domeniile vietii sociale, culturale si spirituale prin diverse forme culturale si academice.

Aria stiintifico-culturala, programul artelor spectacolului, expozitiile din aria artelor vizuale, alaturi de deschiderea catre organizatiile de emigranti vor fi pilonii tematici ai editiei din acest an.

Muzeu de arta sacra la Catedrala Reintregirii

August 2nd, 2009

Catedrala Reintregirii Neamului - Alba IuliaArhiepiscopia Ortodoxa de Alba Iulia amenajeaza pentru turisti si pelerini un muzeu care va cuprinde importante obiecte de arta religioasa de pe întreg cuprinsul arhiepiscopiei.

Muzeul de arta sacra “Reintregirea” se afla în incinta Catedralei Reintregirii Neamului din municipiul Alba Iulia. Pana in prezent a fost finalizata prima sala, dedicata voievodului Mihai Viteazul, iar lucrarile vor continua, astfel incat sa fie puse în valoare colectiile de icoane, carti si obiecte religioase din patrimoniul arhiepiscopiei.

Prejmer, cetatea muzicii pentru o luna

August 2nd, 2009

Cetatea PrejmerDe duminica, la Cetatea Fortificata din Prejmer va rasuna muzica bisericeasca din timpul renasterii si pana in zilele noastre. Concertele de muzica bisericeasca sunt performate în fiecare duminica din august, de la ora 17.00, în cadrul celei de-a XI-a editie a Festivalului „Diletto Musicale”, eveniment realizat de Biserica Evanghelica din Prejmer, împreuna cu Ambasada Republicii Federale Germania la Bucuresti si Fundatia „Siebenbürgisch-Sächsische Stiftung”. Pentru editia din acest an organizatorii au pregatit publicului lucrari în prima auditie, în interpretarea ansamblurilor Fior di Suono (Cluj-Napoca), Traverso, Quartetto Brassovia (Brasov), Cantate Domino (Sibiu) si Corul de Tineret Bach al Bisericii Negre. Vor putea fi auzite, în premiera pentru aceasta zona, instrumente precum trompeta baroc sau hammerclavier – precursorul pianului modern, folosit de Haydn, Mozart sau Beethoven, în acustica deosebita a bisericii. Aceasta serie de concerte a luat fiinta în anul 1999 dupa ce s-a putut aduce la Prejmer o orga portativa (numita si Positiv) care permite redarea muzicii baroce într-o forma autentica.

In acelasi an, Cetatea Prejmer, cea mai puternic fortificata biserica din Transilvania, a trecut in patrimoniul mondial UNESCO.
Intrarea este libera.

Castelul Peles are un viitor incert

July 28th, 2009

Castelul Peles

Unul dintre cele mai spectaculoase si mai atractive obiective turistice europene Castelul Peles din Sinaia mai poate fi vizitat de public pana pe 1 martie 2010, conform Memorandumului de Intelegere intre proprietar – Familia Regala – si stat. Daca va dori sa-l pastreze ca resedinta, Familia Regala va primi doar imobilul si terenul, fara colectiile de arta existente aici, ce fac parte din patrimoniul national.

In situatia in care il va vinde statului roman (cladirile si terenul costa aproximativ 30 de milioane de euro) acesta va ramane muzeu administrat de autoritati. Daca va dori sa pastreze castelul si sa il transforme in muzeu privat, iar aici sa ramana toate obiectele, Familia Regala va plati o chirie pentru ele, in urma unei intelegeri facute cu statul.

In muzeu sunt peste 60.000 de piese de valoare: mobilier, tablouri, obiecte de ceramica si de sticla, covoare. La acestea se adauga colectia de arme – formata din peste 3700 de piese, ce a fost lasata de Carol I poporului roman, prin testament.

Castelul Peles

Muzeul National Peles continua sa atraga, anual, sute de mii de turisti romani si straini. Dupa retrocedarea sa, acum trei ani, numarul vizitatorilor a crescut, multi temandu-se ca nu vor mai apuca sa admire frumusetea lui. Anul acesta, aproape 160.000 de turisti au vizitat muzeul: peste 120.000 de romani si 40.000 de straini.
Pentru a pune si mai mult in valoare Domeniul Peles si colectiile de arta, muzeul organizeaza aici, periodic, expozitii temporare, recitaluri muzicale, activitati educative pentru copii etc.

In toamna, turistilor li se pregateste o surpriza: deschiderea etajului al II-lea al Castelului Peles, ce nu a fost pana acum accesibil publicului. Ei vor putea vedea aici camerele de oaspeti destinate prietenilor Familiei Regale de odinioara, precum poetul Vasile Alecsandri, compozitorul George Enescu, muzicianul Dimitrie Dinicu sau doamnelor de onoare de la Palat precum Elena Vacarescu. Acest etaj va fi deschis pe 19 septembrie, in cadrul activitatilor organizate cu ocazia Zilelor Europene ale Patrimoniului.

Expozitia “Tehnici de prelucrare a sticlei de Murano”, la Peles

July 28th, 2009

Castelul PelesTuristii care vor vizita Muzeul National Peles din Sinaia, in perioada urmatoare, vor avea ocazia sa admire o noua expozitie temporara organizata de institutie, intitulata “Tehnici de prelucrare a sticlei de Murano”. De la sfarsitul acestei luni si pana in octombrie, vor fi expuse 60 de obiecte realizate din acest material in salile de la parter ale Castelului Peles.

Organizatorii intentioneaza sa valorifice, astfel, bogata colectie de piese realizate din sticla de Murano, aflate in depozitul muzeului si care nu sunt accesibile publicului in mod obisnuit. Vizitatorii vor avea ocazia nu doar sa admire splendidele obiecte de arta, ci si sa afle informatii despre tehnicile de fabricare ale acestora si despre istoricul atelierelor din Murano. Piesele au apartinut Familiei Regale, fiind primite cadou ori achizitionate.

Taxe: Adulti – 4 lei, Copii – 1 leu

Festivalul de arta medievala, Sighisoara 24-26 iulie 2009

July 22nd, 2009

Festivalul Medieval de la SighisoaraZeci de invitaţi din Romania, Cehia, Spania, Suedia sau Anglia vor lua parte, în perioada 24-26 iulie, la Festivalul Medieval Sighisoara 2009.

Cea de-a XVII-a ediţie a evenimentului debutează vineri 24 iulie, la ora 17.00, cu o paradă, urmând traseul: centrul oraşului Sighişoara – Piaţa Cetăţii. Festivalul reuneşte timp de trei zile spectacole de teatru, ateliere de artă, concerte, parade cu personaje medievale, cavaleri, domniţe, stegari, toboşari, circari, actori, cântăreţi.
In Piaţa Cetăţii, de la ora 18.30, va urma un spectacol al stegarilor Taborsti Kupci din Cehia.

Programul serii mai cuprinde un miniconcert de muzică medievală, susţinut de trupa „Huniadi Cantores“ din Hunedoara. În Tabăra Cavalerilor va avea loc, de la ora 22.30, un spectacol al trupei „Vali Vasilescu“ din Bucureşti, în care se vor întrece cavaleri călare.

Sâmbătă, in Piaţa Cetăţii, de la ora 13.00, trupa Raiceiros va susţine un concert de muzică medievală din Galicia, Spania. Cimpoierii din Transilvania vor oferi un concert de tulnice, tobe şi cimpoaie, Sandrini şi Leone un spectacol de iluzionism şi echilibristică, iar Shannon şi Irish Way din Bucureşti au pregătit muzică şi dansuri irlandeze.
Din programul festivalului medieval nu vor lipsi spectacolele de teatru în stradă.

Program Festivalul Medieval de la Sighisoara (24-26 iulie 2009)

Bran Castle Fest, in august

July 22nd, 2009

Castelul Bran - Castelul lui DraculaBran Castle Fest se va desfăşura la Bran între 7 şi 9 august, dorindu-se a fi un festival de cultură actuală, conceput pentru tinerii pasionati de muzica, distractie, filme si teatru. 60 de ore de muzică pe două scene, filme cu Dracula, spectacole de teatru, activităţi de vacanţă – acestea vor fi ingredientele festivalului brănean.

Concertele şi spectacolele de teatru vor avea loc pe două scene: una amenajată în curtea Castelului Bran şi alta, pe platoul din spatele castelului, în timp ce filmele vor fi proiectate într-un cort special. La festival vor participa trupe de muzică şi teatru din România, dar şi din Anglia sau Franţa.
Muzica variază de la chill out, techno până la sunete medievale. La spectacole vor participa peste 80 de artişti, de la DJ-i la actori, pictori şi creatori de instalaţii şi proiecţii video.

Pret Bilet:
Pentru acces nelimitat, 3 zile, un bilet costa 100 lei care include si costul cazarii la camping.
Biletul pe o zi este de 40 lei pe zi in avans, 60 la poarta castelului.