Zeci de invitaţi din Romania, Cehia, Spania, Suedia sau Anglia vor lua parte, în perioada 24-26 iulie, la Festivalul Medieval Sighisoara 2009.
Cea de-a XVII-a ediţie a evenimentului debutează vineri 24 iulie, la ora 17.00, cu o paradă, urmând traseul: centrul oraşului Sighişoara – Piaţa Cetăţii. Festivalul reuneşte timp de trei zile spectacole de teatru, ateliere de artă, concerte, parade cu personaje medievale, cavaleri, domniţe, stegari, toboşari, circari, actori, cântăreţi.
In Piaţa Cetăţii, de la ora 18.30, va urma un spectacol al stegarilor Taborsti Kupci din Cehia.
Programul serii mai cuprinde un miniconcert de muzică medievală, susţinut de trupa „Huniadi Cantores“ din Hunedoara. În Tabăra Cavalerilor va avea loc, de la ora 22.30, un spectacol al trupei „Vali Vasilescu“ din Bucureşti, în care se vor întrece cavaleri călare.
Sâmbătă, in Piaţa Cetăţii, de la ora 13.00, trupa Raiceiros va susţine un concert de muzică medievală din Galicia, Spania. Cimpoierii din Transilvania vor oferi un concert de tulnice, tobe şi cimpoaie, Sandrini şi Leone un spectacol de iluzionism şi echilibristică, iar Shannon şi Irish Way din Bucureşti au pregătit muzică şi dansuri irlandeze.
Din programul festivalului medieval nu vor lipsi spectacolele de teatru în stradă.
Program Festivalul Medieval de la Sighisoara (24-26 iulie 2009)