Geografia Maramuresului
Sumar: Zona Maramureşului este cea mai nordică regiune din România, la sud de graniţa ucraineană. Ţinutul administrativ modern este alcătuit din trei ţări şi două zone: Ţara Maramureşului, Ţara Lăpuşului, Ţara Chioarului, Zona Codrului şi Zona Baia Mare – Baia Sprie. În afara acestor cinci, ţara Maramureşului este cea mai mare, acoperind aproape jumătate din suprafaţa totală a ţinutului administrativ. La nord se află Ucraina, după graniţa naturală formată de râul Tisa. La est se află judeţul Suceava, la sud – sud-vest judeţul Bistriţa-Năsăud, iar la sud – Cluj.
În 2003, erau 509,534 de locuitori, dintre care 52.5% trăiau în mediul urban şi 46.5% în zone rurale. Capitala ţinutului este Baia Mare, având 137,318 de locuitori, iar alte municipii sunt: Sighetu Marmaţiei, Târgu Lăpuş şi Cavnic, iar alte oraşe sunt Seini, Baia Sprie, Borşa şi Vişeul de Sus.
Iernile sunt foarte lungi şi, cum Maramureşul este înconjurat de munţi, este destul de greu de ajuns acolo în timpul sezonului rece: drumurile care merg prin trecători sunt închise în majoritatea timpului între noiembrie şi aprilie. În Maramureş plouă mult, mai ales pe valea râului Iza, datorită vântului de sud-vest, aflat între vârfurile înalte. În văi precipitaţiile anuare sunt de aproximativ 790-820 mm, iar în munţi – aproape 1000-1390 mm.
Vişeul este cea mai umedă zonă din Maramureş. Sunt aproape 140 de zile ploioase pe an, în timp ce sunt doar aproximativ 30 de zile pe an când ninge. Cel mai des, plouă la începutul primăverii, dar şi în timpul lunilor iunie şi septembrie. Luna în care ninge cel mai mult este ianuarie.
Relieful din Maramureş este variat, altitudinile fiind de la 200 la 2,300 Maramureş: 43% din suprafaţă sunt munţi, 30% dealuri şi podişuri şi 27% şesuri. Vederile de pe dealuri încadrează văi frumoase şi verzi, râuri şerpuitoare şi vârfuri înzăpezite ale munţilor.
Munţii înconjoară regiunea Maramureşului: munţii Maramureş sunt la nord – nord-est, pasul Prislop – la est, munţii Rodnei la sud-est, munţii Ţibleş la sud, munţii Lăpuş la sud-vest şi munţii Gutâi şi Igniş – la vest. În această zonă Carpaţii Orientali – care au 300 de km lungime şi despart Moldova de Transilvania – ating cea mai înaltă altitudine, cu vârful Pietrosu (2302 m), în munţii Rodnei. Singurul punct de acces mai uşor din zonă este în jurul oraşului Sighetu Marmaţiei, unde valea Tisei formează o câmpie mare. Munţii Gutâi şi munţii Ţibleş sunt o parte a celui mai lung lanţ vulcanic din Europa (600 km lungime). Vulcanii nu mai sunt activi, dar este posibil de remarcat frumoasele caldări la înălţimea de 1,000-1,830 m.
Două sisteme de râuri – Tisa şi Someşul – traversează ţinutul. La nord, Tisa drenează râurile care curg la vale, înconjurând munţii şi şerpuind în dreptul bazinului Maramureş: Vişeul, cu principalii afluenţi Ruscova şi Vaser, şi Iza, cu principalii săi afluenţi Mara şi Cosău. Săpânţa este un alt afluent al Tisei, aflată la graniţa vestică a Maramureş, dar merită menţionată pentru cele două cascade ale sale de mai mult de 12 metri înălţime. Someşul drenează râurile în partea sudică a ţinutului: Lăpuş şi Sălaj. Sursele Tisei sunt în Ucraina. De la unirea sa cu Vişeul, în estul satului Teceu Mic, la vest, Risa marchează frontiera între România şi Ucraina.
Valea Tisei de la Vişeul până la satul Bocicoiu Mare este atât de îngustă încât calea ferată abia poate să-şi croiască o cale între munţi şi albiile râurilor. Vederea din tren este foarte frumoasă, aceasta fiind una din cele mai impresionante peisaje ale României.
Zona se caracterizează prin dealurile vălurite. Multe din ele sunt acoperite de păduri dese de stejari, fagi şi pini acoperă, iar livezi de meri, pruni şi cireşi domină împrejurimile satelor. O varietate bogată de floră prosperă pe aceste dealuri şi între reţelele de râuri şi de şuvoaie care traversează regiunea.
La nord, munţii Maramureş sunt printre cele mai sălbatice zone din Europa de Est, iar urşi, căprioare, lupi şi lincşi trăiesc în pădurile nepătrunse de fag. Munţii au privelişti încântătoare, lacuri mici, peşteri şi floră rară foarte interesantă. Munţii Rodnei, cei mai înalţi nu doar în regiune, ci şi dintre toţi Carpaţii Orientali, sunt acoperiţi cu zăpadă de-a lungul întregului an. Aceştia sunt printre rezervaţiile naturale cel mai bine păstrate din toată Europa.
În Parcul Naţional Rodna se află rezerva biosferică Pietrosu Mare, inclusă în Lista Internaţională a Moştenirilor a UNESCO. Parcul păstrează sisteme ecologice neatinse, cu specii rare din faună şi floră, precum Lychnis nivalis, o floare ce nu se mai găseşte nicăieri în lume. Aici se pot vedea cascade, precum Cascada Cailor, de mai mult de 80 de metri înălţime, şi mai mult de 20 de lacuri incredibil de frumoase, precum Lacul Iezer şi Lala.
De la Vişeul de sus se poate urca spre munţii sălbatici într-un tren cu locomotivă pe aburi (Mocanița), construită în 1953. Liniile ferate fac 41 km de-a lungul râului Vaser, până la sătucul Comanu şi lagărele de cherestegii, din apropierea graniţei cu Ucraina. De asemenea, valea Vaser este un bun loc pentru iubitorii de caiac. Munţii Maramureş sunt consideraţi printre cele mai bune locuri din regiune pentru excursii, parapantă, alpinism, explorarea peşterilor, privirea păsărilor sau fotografiile de vânătoare.