Ghiduri Turistice, Albume – Romania

Valea raului Iza

Valea raului Iza - Maramures

Valea raului Iza - Maramures
Satul Sacel si Muntii Rodnei.

Vadu Izei
Satul Vadu Izei, cunoscut pentru meşteşugarii săi şi pentru sculptura în lemn, se află la unirea a două râuri importante, Iza şi Mara, la aproape 7 km sud de Sighetu Marmaţiei. Populată încă din Epoca de bronz, dovadă stând brăţările şi monezile din argint, satul este atestat prima dată în 1383, cu numele Satul lui Lupu. Acum, nu este doar unirea celor două drumuri aici, ci şi unirea a două drumuri importante, DN 18 cu DJ 186, care oferă o importanţă notabilă satului.
În Vadu Izei există pictori care fac icoane pe sticlă, precum Ioan Borlean; ţesători precum Maria Moldovan şi Ileana Borlean, persoane care fac pături sau covoare cu lână vegetală vopsită; şi oameni care fac coşuri împletite, precum Mihai Petreuş, care face coşuri minunate şi alte obiecte folosind răchită şi alun. De asemenea, există în zonă numeroşi muzicanţi şi cântăreţi, iar oamenii din Vadu Izei nu sunt numiţi dobaşi degeaba.
În concordanţă cu acestea, în fiecare an în iulie, există Festivalul Nuntilor. Grupuri de cântăreţi populari şi dansatori vin din toată zona Maramureşului, din alte părţi ale României şi chiar din străinătate, pentru a interpreta cântece sau dansuri legate de nunta tradiţională.
Există un mic muzeu, Casa memorială a lui Vasile Kazar, lângă noua biserică Greco-Catolică. Aceasta este o gospodărie din secolul al XVIII-lea, cu obiecte vechi şi textile, care arată cum vieţile sătenilor continuă pe aceeaşi linie.
În afară de pensiunile bine stabilite, există şi un punct de informaţii pentru turişti, lângă primărie şi poştă. De aici se pot cumpăra hărţi şi cărţi despre regiune, diverse obiecte de artizanat (icoane, olărie, costume, măşti, etc.) sau se poate angaja un ghid local pentru turul satelor din apropierea văilor râurilor.

Valea raului Iza - Maramures
Sateni care se intorc de la biserica noua din Oncesti.

Onceşti
Următorul sat de după Vadu Izei, la 5 km în sus spre valea Izei, este Onceşti cu 1,500 de locuitori. Mai multe descoperiri arheologice demonstrează continuitatea aşezării din timpurile preistorice: unelte, bijuterii şi săbii medievale. Satul obişnuia să aibă o biserică frumaosă, din lemn, care este acum la Muzeul Satului, din Sighetu Marmaţiei.

Bârsana
Bârsana este o comună mare, de aproape 5.000 de locuitori, aflat pe malul drept al Izei, la aproape 20 km sud-est de Sighetu Marmaţiei. În afară de drumul principal DJ 186, care urcă pe valea Izei, DJ 185 leagă satul de Ocna Şugatag şi valea Cosău.
Bârsana este unul dintre satele cele mai cunoscute din Maramureş datorită mănăstirii construite destul de recent, care a devenit simbolul Maramureşului şi al arhitecturii din lemn. Mai mult decât atât, aceasta există şi biserica veche din lemn a satului, Intrarea Maicii Domnului în biserică, construită în 1720 ca biserica mănăstirii, care se află pe Lista Moştenirilor Mondiale a UNESCO.

Glod
Glod este un sătuc din valea râului Slătioara. Este la aproape 10 km sud de DJ 186, pe drumul îngust DJ 171D, aflat într-o condiţie mai degrabă precară, care începe de la drumul principal într-un loc numit Podul Slătiorii.
Oamenii din Glod par să aibă muzica în sânge: fraţii Petreuş sunt cântăreţi cunoscuţi de muzică popular, iar în sat mai sunt şi alte grupuri muzicale de tineri interpreţi.

Valea raului Iza - Maramures
Satul Barsana.

Poienile Izei
Poienile Izei se află la maxim 4 km distanţă de Glod, spre Botiza şi Şieu; satul este înconjurat de cărările de pe munţii Lăpuş. Este un sat de aproape 1,100 de locuitori cu puternice tradiţii.

Botiza
Sat pitoresc maramureşean, Botiza, cu cei 3,000 de locuitori se află la poalele Munţilor Ţibleş, pe unul din afluenţii Izei, râul Botiza. Se află la aproape 5 km sud-est de Poienile Izei, pe drumul judeţean DJ 171 A. Satul este înconjurat de dealuri înalte, acoperite de păduri dese şi de livezi.
De asemenea, aici se află numeroase izvoare cu apă minerală, inclusiv un izvor cu apă sărată, care a fost folosit la salinizarea cărnii. Este ţinut un târg în fiecare sâmbătă.

Strâmtura
Înapoi pe Valea Izei, Valley, pe drumul judeţean DJ 186, Strâmtura este următorul sat după Bârsana, la cam 7 km distanţă.
Strâmtura se mândreşte cu ultimii buciumaşi din Maramureş, interpreţii cornului tradiţional, un corn lung, din metal, pe care îl foloseau ciobanii de la munte pentru a comunica. Satul mai este cunoscut şi pentru grupul folcloric format din copii şi adulţi.

Raul Botiza - Maramures
Raul Botiza izvoraste din Muntii Tibles.

Rozavlea
Rozavlea este un sat cu peste 4,000 de locuitori, pe partea dreaptă a râului Iza, la 7 km în contra curentului de Strâmtura, şi la cam 37 km de sud-vest de Sighetu Marmaţiei via DJ 186. Cele mai vechi descoperiri sunt din Epoca de Piatră, deşi atestările scrise datează din 1353.
În fiecare an la sfârşitul lui august, se sărbătoresc Zilele Culturale ale Rozei Rozalina, prilej cu care se adună grupuri folclorice care vin din diferite părţi ale regiunii şi ale ţării. Tot atunci, tradiţiile maramureşului sunt discutate în cadrul unui simpozion.

Şieu
Şieu este următorul sat în sus pe râu, de la Rozavlea, la doar 2 km distanţă. Se află la unirea râurilor Iza şi a afluentului său, Şieu, şi la unirea a două drumuri, DJ 186, care merge din Vadu Izei spre Săcel şi DJ 171A, care începe aici şi merge la sud spre Botiza şi peste munţi, la Lăpuş.
Anual în Şieu este organizată Întâlnirea Fiilor Satului, un eveniment la care iau parte persoanele născute acolo şi care şi-au dezvoltat cariera în atlă parte. De asemenea, în fiecare vară, este un festival folcloric de cântece, dansuri şi vestimentaţie, la care iau parte mai multe grupuri din Maramureş. Există şi un grup folcloric local care participă la diverse concursuri şi festivaluri din jurul ţării.

Maramures Ghid Turistic

Valea raului Iza - Maramures
Salistea de Sus.

Ieud
Unul dintre cele mai cunoscute sate din Maramureş, Ieud se află pe unul din afluenţii Izei, numit Ieud. Chiar înainte ca drumul de la Şieu să ajungă la Bogdan Vodă, un drum o ia spre sud. Sunt aproape 5,000 de locuitori în sat, care se întinde mulţi kilometri de-a lungul văii râului spre munţii Ţibleş.
Numele satului este legat şi de faimosul Codex din Ieud, cel mai vechi manuscris în limba română, cu caractere chirilice.
Aici există un mic muzeu etnografic partical, în curtea familiei Pleş.
Ieud este un sat puternic tradiţional, avortul şi divorţul fiind aproape necunoscute până nu demult, iar în timpul comunismului, satul era cunoscut pentru cele 50 de “mame eroine” care au născut mai mult de 10 copii fiecare.

Bogdan Vodă (Cuhea)
Satul Bogdan Vodă a fost cunoscut sub porecla de Cuhea de la începutul Evului Mediu până în 1970. Acestea este la intersecţia a două drumuri: un drum principal de pe Valea Izei DJ186 şi un drum mai mic DJ188 care pleacă prin peisajele cu platouri încântătoare spre satul Bocicoel, care e parte a comunei Bogdan Vodă, şi apoi la Vişeul de Jos şi la Valea Râului Vişeu. Aici îşi avea scaunul Bogdan Vodă, fiind centrul cnezatului său până când acesta a trecut Munţii Carpaţi şi a format Moldova, în 1359. În 1970, s-a decis să se onoreze cunoscutul locuitor al satului prin schimbarea numelui în cel al domnitorului Bogdan.

Valea raului Iza - Satul Botiza
Satul Botiza cu biserica in centru.

Dragomireşti
Dragomireşti este la 3 km, în susul râului, de Bogdan Vodă, pe DJ 186. Este un oraş de aproape 3,100 locuitori, cu propriul spital mic şi un oficiu al Ocolului Silvic care administrează pădurile de pe Valea Izei.
Înainte era o biserică din lemn, frumoasă şi veche, în Dragomireşti, construită în 1722, dar aceasta a fost transferată la Muzeul Satului din Bucharest, în 1936, împreună cu alte clădiri şi obiecte. Acum este o nouă biserică Greco-Catolică, din lemn, construită în stilul tradiţional maramureşean.

Săliştea de Sus
Ca şi Dragomireşti, Săliştea de Sus a devenit oraş în 2004. Se află pe DJ 186, la 4 km de Dragomireşti, şi se întinde pe ambele părţi ale râului Iza. Oraşul are două biserici din lemn, ambele închinate Sf. Niculae: Biserica Familiei Buleni şi Biserica Familiei Nistorescu.

Săcel
Ultimul sat din valea Izei este Săcel. Este la 8 km de Săliştea de Sus via the DJ 186 şi la aproape 20 km de oraşele Vişeu de Sus şi Borşa, pe valea Vişeu, pe DN 18 şi DN 17C. trenul merge de aici, venind de pe valea Vişeu şi continuând spre sud, prin munţi, la judeţul Bistriţa-Năsăud în sud.
Săcel a fost un important centru de olărit de-a lungul multor secole şi chiar şi astăzi tipul tradiţional de olărie neagră tot aici se face.

2 Responses to “Valea raului Iza”

  1. [...] Turismului. 30 de localitati participa la proiect, printre care Baia Mare, Sighetul Marmatiei, Botiza, Barsana, Desesti, Vadu Izei, Ieud, Breb, [...]

  2. MARAMURESUL RAMINE TOT MARAMURES. FRUMUSETI NATURALE, SPIRITUALE SI RELIGIOASE. TOTUL ESTE MINUNAT. RECOMAND TOTUSI SI CITEVA INDICATII PRIVIND CAZAREA. MULTI TURISTI VIN DE DEPARTE SI I-AR INTERESA UNDE POT INNOPTA: PENSIUNE, HOTEL, CAMPARE. SANATATE SI VIATA BUNA TUTUROR MARAMURESENILOR.

Leave a Reply