În zilele de 28, 29 şi 30 august, la Râşnov a va fi organizată prima ediţie a Festivalului istoric academic „În numele Trandafirului”, eveniment organizat de Primăria oraşului Râşnov şi Asociaţia „6 Dorobanţi” – Bucureşti ca partener asociat.
Vineri, 28 august 2009, la orele 19.00 va avea loc deschiderea oficială a Festivalului în prezenţa grupurilor istorice adunate în piaţa centrală a oraşului Râşnov, dispuse în ordinea cronologică a epocilor istorice pe care le reprezintă. Comandantul grupurilor istorice reunite, Dr. Adrian Silvan Ionescu, va citi o „proclamaţie” şi se va trage o salvă de onoare. Deschiderea oficială se va încheia cu un concert de fanfară şi apoi grupurile istorice vor efectua un marş pe principalele străzi ale oraşului.
Sâmbătă 29 august 2009, între orele 10.00 şi 17.00, în curtea cetăţii, grupurile istorice vor prezenta în faţa publicului costumele, armele, vor face demonstraţii de luptă, de folosire a armamentului din dotare, de instrucţie de front şi altele de acest gen. În afara prezentărilor propriu-zise, membrii grupurilor istorice vor sta la standurile lor şi vor face demonstraţii interactive pentru toţi cei interesaţi de epoca respectivă, vor explica modul în care erau purtate costumele, echipamentul, armele, vor distribui „leaflet”-uri de prezentare a grupurilor lor. Seara, în centrul istoric al oraşului, grupurile istorice vor saluta cu o salvă prezentarea steagului istoric al căluşarilor râşnoveni (1896). Căluşarii vor deschide un program artistic oferit de ansamblurile folclorice din Râşnov, cu dansuri româneşti şi săseşti, ansamblul ,,Delikanlilar” al Uniunii Turcilor din România şi grupul ,,Eftimos” al Comunităţii elenilor din Braşov. Seara se încheie cu plecarea grupurilor din piaţa centrală printr-o retragere cu torţe.
Pe tot timpul zilei duminică, 30 august 2009, în curtea Cetăţii Râşnov, grupurile istorice vor relua programul de sâmbătă, prezentând publicului costumele, armele, vor face demonstraţii de luptă, de folosire a armamentului din dotare, de instrucţie de front. La prânz, între orele 13.00 – 14.00, în curtea interioară a cetăţii va avea loc un concert de muzică medievală.