Turistii care doresc sa ajunga in Rezervatia Vulcanii Noroiosi trebuie sa-si contramandeze excursia. Drumul de acces s-a surpat pe raza comunei Scortoasa. Pe o portiune de 20 de metri s-a format un crater adanc de 1,5 metri. Vineri, 25 ianuarie, se circula doar pe un singur fir, desi exista riscul ca surparile sa continue. In urmatoarele zile specialistii in drumuri si poduri vor evalua situatia pentru a lua masurile de refacere a drumului.
Rezervatia naturala Vulcanii noroiosi se intinde pe o suprafata de 30 ha si se afla în localitatea Berca, jud. Buzau. Formatiunea geologica, unica in tara, s-a format datorita namolului scos la suprafata de eruptiile de gaze din pamant.