Cu vaporasul din Herastrau in Floreasca

September 7th, 2007

Incepand de vineri, 7 septembrie, turistii care doresc sa faca o plimbare cu vaporasul pe Lacul Herastrau vor putea ajunge pana in lacul Floreasca datorita Ecluzei ce uneste cele doua lacuri si a fost data in folosinta dupa 70 de ani de la inceperea constructiei. Proiectul initial a fost pus in aplicare intre anii 1933-1936, dar din motive tehnice nu a functionat. Incepand din 2006 s-au reluat lucrarile de reamenajare care au costat circa 1 milion de euro.
Ecluza este amplasata pe malul stang al malului Lacului Herastrau, facand legatura cu Lacul Floreasca. Mai mult decat atat, autoritatile cred ca ar putea fi realizata o legatura intre Lacul Floreasca si Lacul Tei. In acest caz, s-ar putea calatori cu vaporasul din Mogosoaia pana la Cernica, afirma specialistii.
Autoritatile locale doresc ca anul viitor numarul vaporaselor de pe Herastrau sa ajunga la zece. Deocamdata pretul unei curse este de 5 lei. O cursa completa dus-intors cu trecere prin ecluza dureaza aproape o ora.
Lacul Herastrau are o suprafata de 70 de hectare, avand un volum de apa de 2,3 milioane metri cubi.