Biserica Bogdan Voda
Turism Maramures
Bisericile de lemn din Maramures
Maramures - Traditii
Festivaluri Maramures
Anul construcţiei: 1718
Locaţia: Bogdan Vodă
Sumar: Biserica este una din cele mai vestite din regiune, şi pentru poziţia sa centrală în Valea Izei, la o răscruce de drumuri. Spre deosebire de majoritatea altor biserici, aflate pe coline, biserica „Sf. Niculae” se află în mijlocul satului, în centrul unei curţi cu cimitire.
Numele original al satului este Cuhea, iar în 1970 a fost schimbat în Bogdan Vodă, domnitorul, pentru a comemora şi a-l onora pe domnitorul Bogdan. El a condus cnezatul înconjurător din Cuhea, a trecut Munţii Carpaţi la jumătatea secolului al XIV-lea şi a devenit fondatorul statului medieval Moldova. Săpăturile arheologice au descoperit existenţa unei biserici din piatră, datată între 1330-1340 şi distrusă deja în timpul celui de-al XVI-lea secol. Câteva materiale valoroase care merită enumerate în ceea ce priveşte biserica Bogdan Vodă sunt constituite dintr-un candelabru sculptat în lemn, datat în secolul al XVIII-lea, un interesant scaun episcopal gravat, tot din secolul al XVIII-lea, şi o colecţie de cărţi rare, datate din secolele al XVIII-lea şi al XIX-lea. Biserica din lemn „Sf. Nicolae” nu este foarte mare, are doar 18 Maramureş lungime, cu o turlă de aproape 25 Maramureş, care fără biserica din piatră alăturată ar arăta destul de monumental.
Corpul central al bisericii, unde sunt naosul şi pronaosul, este dreptunghiular, iar absida altarului este poligonală. Acoperişul are două rânduri de streşini care înconjoară biserica, incluzând altarul. Acoperişul central acoperă pronaosul şi naosul, iar cel al altarului este uşor coborât, creând un înţeles de mişcare şi libertate pentru liniile edificiului. Turla pătrată se află deasupra intrării în pronaos şi are un acoperiş ascuţit şi conic, mai înalt decât turla însăşi.
Biserica este construită pe o fundaţie joasă, din blocuri pătrate de piatră. Grinzile pătrate ale pereţilor se întâlnesc cu dibăcie la colţuri. Exteriorul este mai degrabă natural, singurele excepţii fiind consolele largi, construite în zig-zag, care sprijină streşinile de jos, şi frânghia răsucită sculptată care înconjoară biserica la aproape doi metri înălţime. Se consideră că această decoraţie e considerată limita între cer şi pământ. După un obicei mult mai recent, care nu este bazat pe tradiţie, icoanele au fost aşezate pe pereţii exteriori. Pentru o biserică atât de mică, „Sf. Nicolae” din Bogdan Vodă are destul de multe ferestre. Pronaosul are câte o fereastră mică pe fiecare parte, în timp ce naosul are alte trei mai mari pe ambii pereţi la nivelul de jos, şi alte trei geamuri mai sus, între cele două rânduri de streşini. Deşi ferestrele de sus sunt foarte mici, ele luminează partea superioară din bolta naosului. Altarul este luminat de cele trei ferestre.
Sunt două tipuri de pictură în biserica „Sf. Nicolae”. Cele mai vechi sunt aproape ca miniaturile, iar scenele religioase se separă prin fâşii roşii şi mici, fiind marcate prin inscripţii slavonice. Picturile ulterioare sunt fabricate în stilul baroc târziu, cu aspecte emoţionante nestingherite. Roşul şi verdele sunt culorile cele mai răspândite, alături de alb, albastru, iar galbenul e destul de rău. Scenele sunt scrise în română, în alfabet chirilic.
Picturile originale cu inscripţii în slavonă au fost puse deasupra bucăţilor textile, care au fost tencuite cu un strat de var. Picturile ulterioare, cu inscripţii în română, au fost zugrăvite direct pe grinzile din lemn, care au fost şi ele văruite.
Pereţii interiori au fost pictaţi în 1754, la cererea fondatorului Pan Vasili Samplonţai din Săpânţa. Pe chenarul portretului său, este o inscripţie, care spune “Întru iertarea păcatelor şi pentru părinţii lui morţi – în anul 1754 – nobilul pan Vasili Samplonţai cu soţia lui Ioana şi cei şapte copii ai lui”. Portretul unui fondator al unei biserici maramureşene este foarte rar de găsit, în timp ce în multe alte părţi române, era o normă deja în jurul anului 1600. Mult mai devreme, ca în bisericile pictate din Bucovina din secolele al XV-lea şi al XVI-lea, obiceiul era de a picta domnitorul ca donator al bisericii, şi nu neapărat ca fondator al bisericii.
