Daca puteti sa ma ajutati, va rog contactati-ma la e-mail: anabele_p@yahoo.com

Multumesc din suflet!

Galiţa

Poiană verde
pictată de curcubeu –
ploaia a-ncetat.
Satul este aceeaşi albie înconjurată de dealuri verzi, ca-n fiecare vară. Doar nucul din deal a dispărut. Corcoduşul de la poala lui a rămas ca un martor tăcut al întâmplărilor petrecute.(…)
Mănăstirea Dervent este nemuritoare. O văd. Turla cea înaltă nu mai este aurie, ca-n copilăria mea. Au vopsit-o în verde. Era mai frumoasă înainte sau, poate, sunt doar nostalgică.
Clopotul cel mare
chemând la liturghie –
pe câmp, flori de cicoare
Nici icoanele pictate pe lemn de bunicul meu, dinspre mamă, Ion Florescu, nu mai sunt la locul lor, pe pereîii ,,Bisericii mari”. Am aflat că au fost duse la Mănăstirea Cocoşu, Dobrogea, România. Vor fi sau chiar au fost expuse într-un muzeu.
Şi, tot ca în copilărie, din dealul de la Dervent, văd galiţele-n zbor, săgetând cu aripile lor în dungă, luciul apei Lacului Bugeac. De la aceste păsări şi-a luat satul meu, dragă albie între dealuri, numele: Galiţa.
Probabil că de aceea sunt gălicenii atât de visători, luându-şi ,,zborul” în toate colţurile lumii, în căutarea unui rost în viaţă.
Însă, ori de câte ori zborul lor se dovedeşte a fi fost icaric, se întorc la rădăcini, aici, la obârşie. Revin la Izvorul Mântuirii fiilor rătăcitori, la Izvorul Tămăduirii, la Mănăstirea Dervent.
Stârnit din senin
un vârtej a-ntunecat
vederea spre lac.