Cele doua biserici din Muzeul in aer liber – Astra redeschise spre vizitare

March 16th, 2009
Biserica din Dretea - Complexul National Muzeal Astra - Sibiu
Biserica din Bezded (Salaj) - Muzeul Astra - Sibiu

Cele două biserici din Muzeul în aer liber vor fi redeschise spre vizitare, în zilele de sâmbătă si duminică. Monumente reprezentative pentru muzeul sibian și pentru civilizația tradițională românească, în general, Biserica din Dretea (Cluj) și cea din Bezded (Sălaj) oferă, pe lângă programul religios prilejuit de sărbătorile de peste an, și prilejul unei bucurii spirituale extraordinare pentru iubitorii arhitecturii populare, ai picturii murale etc. Biserica din Dretea le prezintă vizitatorilor chiar scenele Patimilor lui Hristos, creație artistică impresionantă, ce îndeamnă la smerenie și meditație în această perioadă a Postului Mare.

Biserica din Dretea, o adevarata „capelă sixtină a bisericilor de lemn româneşti”, va avea deschise porţile pentru rugaciune, pentru reculegere şi, nu în ultimul rând, pentru a sensibiliza, prin pictura interioara care ilustrează credinţa puternică a străbunilor, orice suflet „întârtat” în această perioadă de purificare sufletească. Vor fi puse la dispoziţia credincioşilor şi cele două armonici de vederi cu monumentele de cult din muzeu.

La biserica din Bezded, în fiecare zi de joi va avea loc taina Sf. Maslu, la orele 16 30, iar sâmbăta şi duminica începând cu ora 9, 30, se va oficia Sf. Liturghie. Fiecare troiţă din muzeu îi aşteaptă pe cei care doresc să se închine, să aducă prinos de recunoştinţă fată de Dumnezeu, să înalţe o rugăciune.