Crestinii sarbatoresc Rusaliile timp de 3 zile, in zona Moldovei si a Transilvaniei, 7 zile in zona Munteniei si a Olteniei, iar in zona Banatului, timp de 8 zile.

In traditie se spune ca cei care nu tin sarbatoarea de Rusalii vor fi pedepsiti de Iele. Reprezentari mitice feminine, Rusaliile sînt femei fabuloase, fiicele lui Rusalim Împarat, si spirite malefice. Ielele, asa cum li se mai spune, sînt spirite rebele ale mortilor, care, dupa ce au parasit mormintele în Joia Mare si au petrecut Pastele cu cei vii, refuza sa se mai întoarca în lacasurile lor pamîntene si încep sa faca necazuri oamenilor. Spre deosebire de strigoii mortii, care apar si fac necazuri oamenilor în anotimpul frigoros, Ielele se întîlnesc vara. Potrivit traditiei, Ielele sînt fecioare frumoase, îmbracate în alb, fecioare batrîne, spirite sau duhuri rele si locuiesc prin paduri neumblate si neatinse de om, prin vazduh ori prin ostroave pustii. Rusaliile sînt mereu însotite de lautari, danseaza mereu si întind mese pe iarba. Petrec si danseaza mirific, însa muritorii nu au voie sa le vada. Daca sînt zarite de un muritor sau daca, din greseala, cineva calca pe locul pe care au dansat (unde iarba ramîne arsa), acesta se îmbolnaveste foarte grav de o boala numita, în limbaj popular, “luat de Rusalii”. Iar de boala Ielelor se poate scapa doar prin descîntec ori prin intrare în hora Calusarilor. În unele zone se spune ca Ielele ursesc copiii la nastere si prezic moartea oamenilor. Ca sa se fereasca de duhurile rele, oamenii îsi împodobesc locuintele cu leustean, tei, usturoi, dar încearca si sa îmbuneze spiritele mortilor cu ofrandele specifice. Ele, Rusaliile, pedepsesc si pe aceia care lucreaza in aceasta zi considerata a dansului lor, si nu o pretuiesc si sarbatoresc cum se cuvine.
O superstitie spune ca daca in noaptea de Rusalii vei dormi sub cerul liber sau daca te vei duce la fantana, vei cadea sub puterea Ielelor, deci este indicat sa eviti sa faci aceste lucruri.
La sate in special se pastreaza traditia ca in aceasta zi sa se duca la biserica pentru sfintire crengi de tei si nuc, acestea simbolizand limbile de foc ale puterii Sfantului Duh, care s-a pogorat peste Sfintii Apostoli.  Aceste crengute se agata apoi la strasina caselor sau la icoane. Se spune ca acestea te vor apara de cele rele si in plus, se mai spune ca acestea ar capata puteri miraculoase pentru vindecarea celor care sufera de surzenie.
Ramurile de tei folosite la Rusalii sunt pastrate peste vara pentru a putea fi folosite in practicile de alungare a furtunilor si a grindinii.
Preotii si satenii ies pe camp in ziua a doua de Rusalii, pentru a sfinti apa si a stropi campul, crezandu-se ca, astfel, nu va bate grindina.

Un obicei unic in tara aduna, de Rusalii, in localitatea clujeana Batin, sute de turisti. Numele obiceiului este “impanatul boului“ si consta intr-o procesiune care se desfasoara pe ulitele satului, personajul principal fiind un bou impodobit cu ghirlande de flori. In fata parohiei, preotul satului il sfinteste, apoi da de baut participantilor. Boul este, la un moment dat, eliberat si, conform traditiei, o fecioara “il stapaneste“, apoi face de trei ori cu el ocolul unei mese, in incurajarile asistentei. Potrivit datinii, fata se va marita intr-un an.

Satenii de pe Valea Gurghiului (judetul Mures) sarbatoresc in fiecare an, dupa Rusalii, obiceiul numit “udatul nevestelor“. Conform traditiei, numai femeile care vor fi udate vor fi mai sanatoase si mai frumoase.

Legat de Rusalii este si faimosul  joc al Calusarilor, dans ritual care vine de la saritul peste foc pentru a scapa de iele, zanele rele.  Dansul Calusarilor este cunoscut ca fiind remediul pentru vindecarea unui suflet care a privit Dansul Ielelor ce i-a luat mintile, acesta fiind singurul leac. Dansul Calusarilor este un dans pastrat din vechimi si care urmareste sa indeparteze vraja picurata peste cel sedus si sa puna pe fuga ielele.
In judetul Olt, luni, in a doua zi de Rusalii, se duc calusarii la casa bolnavilor din sat. Persoana suferinda este scoasa din casa, asezata cu fata in sus, cu capul spre miazazi (sau rasarit), se aseaza langa ea steagul si o oala de pamant cu apa, de care leaga o ata rosie si un pui mic de gaina.
Daca, dupa executarea tuturor melodiilor, bolnavul incepe sa tremure, e semn ca e luat din calus. Atunci stabilesc o zi in care vor veni sa-l scoale din calus. Ei repeta jocul potrivit de trei ori; atunci este prins si bolnavul in joc; in acest moment vataful ia oala de lut si o arunca in sus.
Cand cade, oala se sparge si puiul ramane mort. Daca bolnavul are noroc sa se scoale, sar cateva picaturi de apa pe el; atunci el se va ridica si fuge dupa calusari jucand. Daca nu are noroc sa se scoale, nu-l atinge nicio picatura de apa, inseamna ca e ursit sa moara.

In vremuri vechi barbatii care umblau singuri noaptea, drumetii care riscau sa fie prinsi de magia noptii de Rusalii, de Iele, purtau la brau usturoi, frunze de tei sau nuc, fire de busuioc, pentru indepartarea puterii misterioase a Ielelor .
Se mai spune si ca nu este de dorit sa te prinda in Noapte de Rusalii, noaptea tainica a dansului Ielelor, nici la rascruci de drumuri, nici la marginea padurii, nici in munti, nici pe malul intunecat al apelor, caci aceia au sanse mari de a surprinde dansul Ielelor si de a-si pierde mintile.
Acest Mit al Ielelor, Rusaliilor in timp s-a suprapus peste Sarbatoarea Crestina a Sfintelor Rusalii, iar din sarbatoare pagana, a devenit sarbatoare crestina, pastrandu-se de atunci aceste obiceiuri, datini, superstiti si legende cu Iele…

Superstitii de Rusalii

- In aceasta zi, oamenii poarta pelin la briu sau in san, spre a fi feriti de mania ielelor;
- Acum nu se merge la camp, pentru ca Rusaliile ii pedepsesc pe cei ce o fac cu boala zisa amorteala, dambla, luat de vant sau ologeala;
- In Duminica Rusaliilor nu e bine sa te urci in arbori sau in locuri inalte si nici sa calatoresti departe de casa;
- La poarta si in casa se pun flori, frunze de tei sau de nuc;
- De Rusalii sa nu se certe nimeni, caci e luat de Iele;
- E bine sa ai la tine trei fire de usturoi, in sin sau la briu;
- Femeile duc la biserica frunze de nuc si de tei;
- De la Duminica Rusaliilor, timp de noua saptamini, nu se mai culeg ierburi de leac;
- Daca in noaptea de Rusalii vei dormi sub cerul liber sau daca te vei duce la fantana, vei cadea sub puterea Ielelor, deci este indicat sa eviti sa faci aceste lucruri;
- Rusaliile pedepsesc pe aceia care lucreaza in aceasta zi considerata a dansului lor, si nu o pretuiesc si sarbatoresc cum se cuvine.

In Duminica Lasatului de Sec fetele si flacaii ramasi necasatoriti in caslegile de iarna erau luati in deradere in cadrul unui obicei numit strigarile de peste sat. Flacaii se adunau in cete, se urcau pe inaltimile satului de unde slobozeau roti mari din paie aprinse si-i satirizau, prin strigaturi sub forma de dialog, pe cei ramasi necasatoriti.

Prima zi a postului Mare se mai numeste si Lunea curata, zi in care potrivit traditiei, oamenii obisnuiesc sa purifice, sa curete spatiul in care traiesc prin obiceiuri rituale. In aceasta zi femeile nu lucrau nimic in afara de spalatul ritual al vaselor pe care, mai apoi, le urcau in podul caselor. Tot in aceasta zi, dupa petrecerea bahica nocturna, unul dintre membrii familiei se scula mai de dimineata, lua fata de masa cu firimiturile ramase de la ospat, iesea cu ea afara si arunca resturile de mancare pasarilor din curte zicand: “Veniti pasari sa va dau si voua din bucatele mele cu care prind postul, dar si voi sa prindeti post de la bucatele de vara”. Acest ritual avea scop profilactic si apotropaic, de aparare a viitoarelor recolte de atacul pasarilor.

In Banat de exemplu, prima zi de post se numeste Spolocanie. Atunci oamenii se spala cu bautura la carciuma satului de mancarea de dulce pe care au consumat-o pana acum. In trecut, la aceste petreceri cu bautura participau si femeile care veneau, de ochii lumii, cu furca de tors la brau.
In alte parti ale tarii, in ziua de Spolocanie vasele din care s-a mancat pana la Lasata Secului se spalau cu lesie si se urcau in pod, unde se pastrau pana la Craciun.

Traditia consemneaza si alte obiceiuri in prima zi de post, cum ar fi Cucii. Feciorii si barbatii tineri se mascheaza in diverse animale, se imbraca in fuste, isi pun o gluga pe cap si un clopot mare pe spinare si alearga in dimineata primei zile de post dupa copii, dupa fete, dupa oameni, ca sa-i atinga cu batul si sa-i tranteasca la pamant. Seara, cucii se aduna si merg din casa in casa pentru a dansa hora in curtile oamenilor. Acest obicei era foarte frecvent in sudul tarii, pana la sfarsitul secolului al XIX-lea. Azi, el mai poate fi intalnit doar in satul Branesti din judetul Calarasi. Se mai spune ca omul care n-a primit nici o lovitura de la Cuci, in prima zi de post, nu va fi sanatos in anul acela.

In prima sambata din Postul Mare se sarbatorea Ziua lui San – Toader, sfant care a fost canonizat de catre biserica ortodoxa datorita faptelor sale dar pe care traditia populara il tine de teama pedepselor aplicate tuturor celor care nu-l respectau. San – Toader si caii ce-l insoteau rupeau, conform traditiei, lantul lui Sant – Ion pentru a lasa drum liber anotimpului calduros.

In martea de dupa Lasatul Secului incepe Postul Mare propriu-zis, ce dureaza sapte saptamani, etapa calendaristica in care nu se consuma carne, lapte, branza si oua, alimentatia bazandu-se integral pe produsele vegetale. In aceasta perioada in gospodariile traditionale se desfasura o intensa activitate in domeniul industriei textile casnice. Se torcea de zor, se tesea iar femeile tinere si fetele isi coseau, pe ascuns, frumoasele camasi cu care se imbracau in ziua de Pasti.

Mijlocul Postului Mare este marcat prin ziua numita Miezul Paresimilor. Local, in Bucovina, denumirea acestei sarbatori a incetat sa mai exprime impartirea Postului in parti egale, devenind Miezul Paretilor in sensul de pereti despartitori.

Aceasta sarbatoare cade intotdeauna intr-o zi de miercuri. Ziua oferea, alta data, gospodinelor prilejul de a numara ouale stranse pana atunci si de a evalua numarul de oua de care aveau nevoie pentru buna pregatire. a Sarbatorii Pascale De asemenea, femeile socoteau acum cat s-a tors din cantitatea totala de canepa, apreciind data aproximativa cand urma sa se termine operatia, intrucat era obligatoriu ca aceasta activitate sa se incheie pana la Joia Mare.

Unele dintre cele mai profunde, frumoase si inaltatoare slujbe crestine sunt Deniile. Ele se tin in Postul Mare al Pastilor. Mai frecventate de lume sunt Deniile din Saptamana Mare, care atrag o multime de credinciosi. Pana la inceperea Deniilor, in saptamana a cincea din Postul Pastilor, satele trebuie curatate si primenite, incepand cu casele si ograzile. Toata lumea foieste, aeriseste si scutura. Dar cei mai bucurosi sunt copiii. Dupa ce varuiesc pomii din livezi si gradini, se imbraca in haine de sarbatoare si se duc la biserica. Magia Deniilor ii tulbura si ii farmeca. La fel ca pe mamele, bunicile si surorile lor, care in Saptamana cea Mare intra in biserica cu capul acoperit de-o naframa neagra. Dar si la oras, desi nu mai exista aceste traditii atat de vechi si de stricte, popularitatea Deniilor, a Saptamanii Mari este maxima.

Deniile sunt slujbe de seara. Ele se tin dupa orele 18-19 (in limba slava cuvantul denii inseamna zilnic). Sirul emotional, triumfal, al Deniilor din Saptamana Mare incepe in seara din Duminica Floriilor. Apoi, de luni pana vineri, in ziua cumplita a rastignirii, preotii rostesc rugaciuni rituale, canturi, citesc fragmente liturgice din Vechiul Testament.

Scopul initial al postirii de dinaintea Sfintelor Pasti era pregatirea catehumenilor care urmau sa fie botezati de Pasti si sa intre in biserica. Cu toate acestea, a devenit curand o perioada de pregatire spirituala inaintea sarbatorii invierii Mantuitorului pentru aceia care erau deja crestini. Este simbolul viu al intregii vietii a unui om care se va implini prin propria inviere dupa moartea in Hristos.
Alimentele care nu sunt permise, traditional: carnea si produsele din lapte, peste, vin si ulei. (in unele traditii, doar uleiul de masline nu este permis; in altele toate uleiurile vegetale sunt oprite.) Deoarece din punct de vedere canonic postul strict este oprit sambata si duminica, vinul si uleiul sunt admise in aceste zile. Daca sarbatoarea Buneivestiri cade in timpul Postului Mare, atunci pestele, vinul si uleiul sunt permise in acea zi.
Dupa Duminica lasatului sec de carne, carnea este oprita de la consum. Dupa Duminica lasatului sec de branza sunt oprite lactatele si incepe postirea stricta a Postului Mare. in aceasta perioada, citirile zilnice sunt din Vechiul Testament, cu precadere din Geneza, Proverbe si Isaia. Postul Mare este urmat de Saptamana Patimilor, care incepe cu Duminica Floriilor si care precede Pastele.

Potrivit regulilor bisericesti, exista cateva zile de ajunare – in care se recomanda abtinerea totala de la mancare si bautura: in aceasta prima saptamana, respectiv, astazi, maine, miercuri, vineri si sambata, si in ultima saptamana din post. in aceste zile, potrivit mai-marilor Bisericii, se pot consuma, seara, paine si apa.

Dupa cum arata Evanghelia, cel care posteste nu trebuie sa fie trist, ci sa aiba o stare de bucurie: „Cand postiti, nu fiti tristi ca fatarnicii…”. Mai mult, nu trebuie sa postim ca sa ne mandrim cu asta, sa fim laudati sau compatimiti si admirati in acelasi timp. Trebuie sa postim cu smerenie si bucurie tainica, fara publicitate si slava desarta.

Comparat cu calatoria de 40 de zile a poporului evreu in pustiu, Postul Pastelui trebuie sa se incheie cu marturisirea pacatelor si apoi, pentru crestinii care primesc dezlegare de la preot, cu impartasanie.

In aceste cateva saptamani ale Postului Mare:
- muzica din biserica se canta pe tonuri mai triste si mai tanguitoare;
- cantarile si imnele amintesc cu deosebire caderea noastra (dar si putinta de a ne ridica, cu ajutorul lui Dumnezeu) si slabiciunea firii noastre;
- slujbele sunt mai lungi si mai dese si cuprind rugaciuni si ritualuri unice;
- vesmintele preotilor si odoarele in care este invesmantata biserica sunt de culoare inchisa (neagra sau violet/purpuriu inchis, de obicei);
- postul de bucate si abstinenta in viata sexuala, precum si reducerea privitului la televizor (de exemplu), sunt o invitatie de a investi, mai mult decat de obicei, energia noastra fizica in cele spirituale, prin transformarea si transfigurarea ei (din dragostea fizica fata de partener in dragostea spirituala catre tot aproapele), prin milostenie (din banii ce ar trebui sa ne ramana in plus de pe urma postului), prin lecturi din Biblie si alte carti duhovnicesti (din timpul ramas prin faptul ca ne uitam mai putin le televizor, bunaoara) etc.
Toate acestea creeaza deci o intreaga atmosfera in viata noastra – tot asa dupa cum daca avem invitati acasa cream atmosfera dorita punand o anumita muzica, aprinzand lumanari etc. –, atmosfera care sa ne conduca la o stare sufleteasca pe care Biserica o considera de mare folos: tristetea radioasa (sau “stralucitoare”, sau “luminoasa”).

Durata de 40 de zile a Postului Pastilor se intemeiaza pe o traditie vechi-testamentara, atestata de atatea ori cand vine vorba de cercetarea si pregatirea sufletului prin masuri divine:
- potopul – care trebuia sa spele pamantul de pacate – a tinut 40 de zile si 40 de nopti;
- 40 de ani au mancat evreii mana in pustie, inainte de a ajunge pe pamantul fagaduintei;
- Moise a stat pe munte 40 de zile pentru a primi Legea;
- Iisus a postit in munte 40 de zile si 40 de nopti inainte de inceperea activitatii Sale mesianice etc.

Anul acesta, prima zi de Paste la ortodocsi cade duminica, 4 aprilie.

Postul Pastelui este tinut si in Biserica Romano-Catolica. El tine 40 de zile, incepand nu luni, ca la ortodocsi, ci in miercurea numita a Cenusii, pentru ca in aceasta zi se practica la apuseni presararea cenusii pe crestetul capului. Catolicii dezleaga postul in duminicile Paresimilor, mancand de dulce. 

Pe langa traditiile de natura religioasa exista traditii si credinte desprinse din vechi sarbatori ale tracilor, romanilor si dacilor. Intalnim credinte si obiceiuri legate de protectia oamenilor, a animalelor si gospodariilor. Toate acestea nu au valente religioase dar sunt perpetuate prin oameni de-a lungul timpului.

In Bucovina, inainte de Sf. Andrei cu cateva zile, femeile nu torc iar de Sf. Andrei nu matura si nu scot gunoiul din casa, nu curata grajdurile, nu se piaptana pentru a nu aduce lupul prin apropiere. Noaptea de ajun precum si ziua Sf. Andrei se crede ca este prielnica anumitor practici si farmece de dragoste. Una dintre acestea este Pazitul usturoiului, un fel de serbare nocturna colectiva gen Revelion, cu mancare si bautura abundenta, la care barbatii neinsurati vin cu caciulile pline cu capatani de usturoi (in unele sate si fetele aduc cate trei capatani), toate se pun intr-o covata pe care o femeie batrana trebuie s-o pazeasca toata noaptea la lumina unei lumanari, ca sa nu fie furata de strigoi, in timp ce tineretul petrece, bea, canta si joaca. Dimineata, in curtea casei se incinge o hora, iar in mijlocul ei „este jucata” covata cu usturoi de un flacau.  Apoi usturoiul este impartit la toti care au participat si dus acasa cu mare grija, pus la icoane, folosit ca leac impotriva bolilor sau pentru descantece si vraji. Astfel in unele localitati cand fetele sosesc acasa de la Pazitul usturoiului, seamana un catel de usturoi priveghiat toata noaptea, intr-un cocolos de aluat. Dupa felul in care incolteste si creste acest usturoi, se fac prognosticuri de maritis.Acest ritual este deosebit de variat, in functie de regiunea unde se practica. Tot in aceasta zi nu se da de imprumut ori in dar caci vei pagubi.
In unele sate din Oltenia copiii taie mladite din pomii roditori ( meri, peri, ciresi, visini, pruni etc.) si le pun in apa, la caldura, pentru a inmuguri pana la Sf. Vasile, cand fac din ele sorcove, pentru a-si sorcovi parintii si neamurile.

Pentru ca spiritele rele sa nu se cuibareasca in case, femeile intorc seara toate oalele si canile cu gura in jos. Scot din soba cenusa calda de peste zi, pentru ca spiritele nelinistite sa nu-si gaseasca adapost la caldura. Alteori, imprastie resturi de piine prin curte, pentru ca spiritele flaminde sa nu caute prin camari de mancare

Tot in noaptea de Sf. Andrei sint practicate si predictii meteorologice populare pentru anul urmator. De obicei, in podul casei sint urcate 12 cepe sanatoase, la fel de mari, care sint lasate acolo pina in seara de Craciun, cind se afla rezultatul. Fiecarei cepe ii este atribuit numele unei luni. Cepele care s-au stricat indica luni ploioase sau cu grindina, iar cele care au incoltit luni favorabile recoltei.

Cele mai multe ritualuri sunt dedicate atragerii iubirii. De pilda, prin ascunderea sub perna a unui fir de busuioc sfintit, se crede ca se obtine in vis imaginea “ursitului”. Pentru “atragerea” acestuia este mult folosita si metoda “facutului cu ulcica”. La miezul noptii, singura la gura sobei, tanara intoarce cu gura in jos o ulcica noua de lut, iar pe dosul vasului lasa sa palpaie trei carbuni. in timp ce roteste ulcica usor, rosteste o incantatie menita a suscita o atractie irezistibila pentru cel iubit. O alta metoda folosita pentru cunoasterea viitorului consta in a privi, la miezul noptii, intre doua lumanari aprinse, intr-un pahar cu apa neinceputa, asezat pe cenusa. In centrul paharului este lasata sa cada o verigheta care a fost deja sfintita de preot prin cununie religioasa si se crede ca in verigheta apare chipul ursitului, daca este privita intens cateva minute. Unii tineri, inca, mai incearca sa isi vada viitorul sot la miez de noapte. Asezate complet dezbracate intre doua oglinzi, in camera intunecoasa, cu cate o lumanare in fiecare mana, incearca sa priveasca in oglinda din fata pentru a vedea imagini reflectate din oglinda din spate. Se crede, si unele persoane chiar au avut aceasta iluzie, ca prin fata ochilor incep sa se perinde scene de viata, ca tanara isi vede viitorul sot sau, in unele cazuri, ca i se dezvaluie scene din viitor.

Crestinii ortodocsi îl sarbatoresc pe 26 octombrie pe Sfantul Mare Mucenic Dimitrie Izvoratorul de Mir, ocrotitorul orasului grecesc Tesalonic, unde se afla moastele sale. Samedru este denumirea populara a sarbatorii crestine dedicate Sfantului Dimitrie, Izvoratorul de mir.

A doua zi, pe 27 octombrie, este celebrat Cuviosul Dimitrie cel Nou din Basarabi (Basarabov), ale carui moaste se gasesc în Catedrala Patriarhala din Bucuresti.

Sute de mii de pelerini au ajuns în aceste zile la Bucuresti, pentru a se ruga la moastele sfintilor, expuse la Patriarhie. Alaturi de moaştele Sfântului Dimitrie, credinciosii vor putea sa se inchine şi la cele ale Sfantului Grigore Teologul, Grigore de la Nisa, Sfântului Vasile cel Mare, aduse din Grecia, Sfintilor Constantin si Elena si Ilie cel Nou.

Pentru prima data de cand se organizeaza pelerinajul, Patriarhia a asigurat locuri unde oamenii se puteau odihni peste noapte. În salile de sport din doua licee bucurestene au fost puse la dispozitie peste 400 de saltele.
Miercuri se va încheia pelerinajul din Capitala. Apoi cei care vor dori sa se închine la sfintele moaste o vor putea face în interiorul Patriarhiei, acolo unde va fi pastrata racla în care se afla moastele.

In traditia populara, sarbatoarea Sfantului Dimitrie marcheaza sfarsitul verii pastorale, fiind numita si Samedru sau Ziua Soroacelor, pentru ca în aceasta zi se rezolvau si se lichidau toate socotelile, chiriile, împrumuturile, slujbele sezoniere si alte întelegeri încheiate cu sase luni în urma, la Sangiorz (23 aprilie) si se încheiau noi învoieli. Cu ocazia acestei sarbatori, romanii aprind focuri în curti, iar peste flacari sar copiii pentru a fi sanatosi sau tinerii pentru a se casatori.

Program Sarbatorile Iasului 2009

Sarbatorile Iasului 2009 vor dura 16 zile, in perioada 3 – 18 octombrie,cu 5 zile mai putin decat anul trecut. Si bugetul va fi specific unui an de criza, scazand de la 1,6 milioane la 1,1 milioane lei.

Cele mai multe evenimente incluse in Sarbatorile Iasului 2009 sunt o reeditare a celor din anii trecuti. Printre acestea se numara competitii sportive, expozitii de fotografii, “ziua pensionarilor”, seri de literatura, spectacole de teatru si spectacole de dansuri. Dintre noutati se remarca Festivalul de poezie “Grigore Vieru”, dar si conferinta… “Capsula Timpului – de la Iasi catre lume”, organizata de Fundatia Internationala a Capsulelor Timpului.

Targurile specifice vor fi in aceleasi locatii ca si in ceilalti ani. Standurile vor fi amenajate pe 9 octombrie, iar pe 15 octombrie vor fi dezafectate. In spatele Halei Centrale vor fi standurile cu haine si caciuli din piele si blana, iar pe esplanada va avea loc Festivalul Vinului. Pe strada Palat vor fi standurile cu obiecte de artizanat si de cult. Parcul distractiilor va fi amenajat pe Splai Bahlui, intre Podu Ros si Podul Cantemir.

Anul acesta Primaria a pregatit concerte speciale pentru locuitorii din cartierele Iasului, reunite sub denumirea “Piata Distractiei în cartiere”.

În fiecare an, ziua de 14 octombrie, Hramul Sfintei Parascheva, se deschide cu Sfanta Liturghie oficiata de un înalt sobor de preoti in Catedrala Mitropolitana din Iasi si se încheie cu un splendid joc de artificii oferit tuturor participanţilor la Sarbatorile Iasului de catre Primaria Municipiului Iasi.

În Romania, sărbătoarea este privită diferit în zona de nord-est faţă de cea din sud. Astfel, dacă pentru credincioşii din Moldova, Naşterea Maicii Domnului are o însemnătate mai mare, creştinii din sud pun accent în special pe sărbătoarea Adormirii Maicii Domnului, prăznuită la 15 august.

Fecioara Maria este cea mai îndrăgită divinitate feminină a creştinilor ortodocşi, invocată de fete pentru grăbirea căsătoriei, de femei pentru uşurarea naşterii, de păgubiţi pentru prinderea hoţilor, de descîntătoare pentru vindecarea bolilor. Este invocată în momentele de grea cumpănă ale omului. Sfînta Maria, adesea identificată cu astrul nopţii, Luna, sau cu Pămîntul, se roagă la Dumnezeu să apere lumea.

Calendaristic, Sfanta Maria Mică înseamnă sfîrşitul verii şi începutul toamnei. De asemenea, aceasta este şi ziua când rândunelele pleacă spre ţările calde, acesta fiind şi un semn de începere a lucrărilor agricole de toamnă.
Tradiţia spune că de-acum bărbaţii nu mai poartă pălării, pe care le agaţă în cui, şi scot de la naftalină căciulile fiindcă vremea începe să se strice. Odată trecut acest praznic, încep să se bată nucile şi să se semene grîul, orzul şi secara. Se cojesc ulmii şi se fac curmeie cu care se vor lega viile, la primăvară. În preajma sărbătorii nu se aprinde focul în vatră timp de două zile, acest lucru fiind aducător de ghinion şi de boală. Nerespectarea acestei zile aduce pagubă casei. Sărbătoarea este ţinută îndeosebi de mame, care, temându-se că arsurile se pot abate asupra copiilor lor, nu gătesc în aceste zile. Tradiţia spune că oala cu mâncare aflată pe foc în aceste zile se va vărsa şi va provoca arsuri copiilor. Şi pentru că este timpul înnoirilor, încep să se organizeze nunţi, al căror sezon începe pe 16 august şi se sfîrşeşte pe 14 noiembrie. La 8 septembrie, în fiecare casă de creştini trebuie să existe icoana Maicii Domnului, iar în această zi, candela trebuie să ardă neîncetat.

Exista, deasemenea, alte obiceiuri şi tradiţii care se desfăşoară în această zi. Creştinii fac în această zi pelerinaje la mănăstiri sau la alte lăcaşe de cult. O parte din cei care merg în pelerinaj la mănăstire înconjoară lăcaşul de cult în genunchi şi coate.

Cele cinci mari sărbători închinate Fecioarei Maria sunt: Naşterea Maicii Domnului (8 septembrie), Intrarea în Biserică a Maicii Domnului (21 noiembrie), Soborul Maicii Domnului (26 decembrie), Bunavestire (25 martie) şi Adormirea Maicii Domnului (15 august).

Cele două „Sântămării“ încadrează calendaristic anul bisericesc (care începe la data de 1 septembrie şi se încheie la data de 31 august) şi sunt însoţite de anumite tradiţii populare. Maica Domnului este mult iubită şi considerată „grabnică ajutătoare“ de femei pentru uşurarea naşterii, de fete pentru grăbirea căsătoriei, de cei bolnavi, de săraci, orfani.

Sărbătoarea Adormirii Maicii Domnului prefaţează deschiderea sezonului de nunţi (16 august-14 noiembrie), începerea târgurilor şi iarmaroacelor de toamnă, a praznicelor de pomenire a morţilor.

De Sântămăria Mare se adună ultimele plante de leac şi se leagă ciocul păsărilor, pentru a nu prăda strugurii.
Prin unele zone ale ţării, în ajunul sărbătorii, 14 august, zi numită „Ziua cercurilor Sfintei Marii“, oamenii se adună şi povestesc despre bunătatea şi minunile Maicii Domnului.

În unele părţi ale Moldovei, sărbătoarea de la 15 august este considerată „a morţilor“. Cu această ocazie sunt pomeniţi toţi strămoşii plecaţi în lumea drepţilor şi care au purtat numele Sfintei Fecioare. În ziua praznicului, femeile merg la biserică şi duc cele mai frumoase flori din grădină, o „colivă de struguri“, prune şi faguri de miere, pe care le dau în amintirea răposaţilor, „să fie de sufletul lor.”

In Maramures, sarbatoarea religioasa are o mare insemnatate, iar traditiile si obicieurile de Sfanta Marie Mare (Santamarie) inca se pastreaza. Procesiunile religioase spre manastiri inca se mai fac, iar la slujbele speciale participa cateva zeci de mii de oameni. In Memoria Ethnologia (colectia Dumitru Iuga) se arata ca in perioada postului Sfintei Marii fetele isi cos costume speciale, lucrate numai in alb (camasa, poale, surt) pentru pelerinajul din zilele de 14-15 septembrie. Fiecare parohie merge cu profeti, adica in pelerinaj la Manastirea din Moisei.

Pentru a intra in Biserica, cel ce crede in Hristos trebuie sa primeasca cele trei Taine de initiere: Botezul, Mirungerea si Impartasania. Daca prin Botez intram intr-o viata noua, iar prin Mirungere primim puterea dezvoltarii ei, prin Impartasanie desavarsim aceasta viata, ca o unire deplina cu Hristos. In Botez ne unim cu Hristos, Cel care a venit in lume si a murit pentru a rascumpara pacatele noastre. In Impartasanie insa, noi ne unim cu Hristos Cel rastignit si inviat. Astfel, prin Impartasanie noi devenim capabili de a ne darui intru totul lui Dumnezeu, pentru ca existenta noastra marginita de moarte sa fie umpluta de viata vesnica a Lui, prin Invierea impreuna cu si prin Hristos. Din acest motiv, in momentul primirii Sfintei Impartasanii se spune “spre iertarea pacatelor si spre viata de veci”. Caci nu numai ca ne sunt iertate pacatele marturisite si dezlegate prin Taina Marturisirii, ci si cele care au ramas ascunse constiintei noastre si nu au putut fi marturisite si, deci, iertate. Iar aceasta este spre primirea vietii vesnice. Astfel, Sfanta Impartasanie este prin excelenta Taina desavarsirii, care ne ridica deasupra vietii pamantesti.

Intemeierea Sfintei Impartasanii a avut loc la Cina cea de Taina, acest moment fiind consemnat in cele trei Evanghelii sinoptice. Sf. Ev. Ioan, desi nu relateaza acest moment, reda cuvantarea lui Iisus despre painea cea cereasca. In aceasta, Mantuitorul a aratat cu claritate necesitatea ca oamenii sa se impartaseasca cu Trupul si Sangele Sau, pentru a dobandi viata vesnica (Ioan, cap. 6). Urmand indemnul lui Iisus, “aceasta s-o faceti spre pomenirea Mea”, Sf. Apostoli si, apoi, Biserica intemeiata la Cincizecime, au savarsit “frangerea painii” in amintirea Patimilor, Mortii si Invierii lui Hristos. Si fiindca Mantuitorul a folosit la Cina cea de Taina paine dospita si vin, Biserica a folosit aceste doua elemente pentru a savarsi aceasta Taina. Ele constituie partea vazuta, materiala, a Sfintei Impartasanii. Inca de la inceput, materia necesara a fost luata dintre jertfele aduse de crestini. Preotul sau diaconul alegea o paine de grau curat cat mai frumoasa si vin de struguri, care se amesteca si cu putina apa (facandu-se referire la sangele si apa ce a curs din coasta Mantuitorului). Sfanta Impartasanie este astfel si un dar adus de credinciosi, pentru a sublinia dorinta noastra de a ne mantui.

Savarsirea Tainei

Inca dintru inceputurile Bisericii, Sfanta Impartasanie s-a savarsit numai in cadrul Sfintei Liturghii, constituind de fapt punctul ei culminant. Dupa o pregatire prealabila atat a slujitorului, cat si a credinciosilor participanti prin rugaciuni si citiri din Sfanta Scriptura, are loc Epicleza. Epicleza este momentul cand se citesc cuvintele de sfintire a darurilor de paine si vin, asezate pe masa Sf. Altar, in Sf. Potir si pe Sf. Disc. In timp ce la strana se canta imnul serafimic: “Sfant, Sfant, Sfant, Domnul Savaot…”, preotul citeste o rugaciune mai lunga. In ea se aminteste despre purtarea de grija (iconomia) lui Dumnezeu fata de omenire incepand de la creatie si pana la Cina de taina. Apoi sunt rostite cu glas tare cuvintele Mantuitorului : “Luati, mancati… Beti dintru acesta toti…”, pentru a anunta credinciosilor Taina ce urmeaza sa se savarseasca. Astfel, in timp ce se canta “Pe Tine Te laudam…”, preotul citeste rugaciunea de chemare a Duhului Sfant, in timpul careia binecuvanteaza darurile in semnul Sfintei Cruci.

In toate Tainele Bisericii, Hristos este prezent in chip nevazut, prin lucrarea Sa. In Sfanta Impartasanie, Hristos este prezent insa prin Insusi Trupul si Sangele Sau, sub chipul painii si al vinului. Din acest motiv, cel ce se impartaseste Il primeste in chip real pe Hristos, se uneste cu El. Sf. Scriptura, Sf. Traditie si practica Bisericii confirma acest adevar, desi este mai presus de intelegerea omeneasca. In primul rand, Insusi Mantuitorul spune clar ca El este painea vietii si cel care o va manca va fi viu in veci. Acelasi lucru Il afirma si la Cina de taina, cand, frangand ucenicilor painea, le spune sa manance Trupul Sau, si, dandu-le sa bea din paharul cu vin, le spune sa bea Sangele Sau. Este vorba de Noul Legamant pe care Dumnezeu il face cu omul, iar Sf. Apostoli l-au inteles ca atare. Sf. Ap. Pavel vorbeste despre jertfa sangeroasa unica a Mantuitorului, dar si de jertfa cea fara de sange pe care suntem datori sa o aducem noi insine pentru a ne mantui. Sfintii Parinti ai Bisericii au fost si ei unanimi in a afirma prezenta reala a Mantuitorului in Sf. Impartasanie. Astfel, Biserica Ortodoxa, pe baza Sf. Scripturi si a Sf. Traditii, afirma ca, desi dupa sfintire, painea si vinul euharistic raman pentru simturi paine si vin, ele sunt Trupul si Sangele Mantuitorului in mod real.

Pregatirea pentru primirea Sf. Impartasanii se face prin curatirea sufletului si pregatirea lui pentru a-L primi pe Hristos. Iar acesta se poate face prin spovedanie sincera si indeplinirea unui canon de pocainta, prin indepartarea de pacate si hotararea ferma de a ne indrepta, prin impacarea cu toti, prin post (cand dorim sa ne impartasim in afara posturilor) si prin citirea rugaciunilor pregatitoare. Sf. Impartasanie nu poate fi circumscrisa unor reguli stricte, ci fiecare trebuie sa se impartaseasca atunci cand simte acest lucru din inima. Astfel, Sf. Parinti nu recomanda impartasirea prea deasa sau prea rara, ci impartasirea cu dreapta socoteala, caci nici nu trebuie sa ne departam singuri de Hristos, dar nici nu trebuie sa desconsideram prezenta Lui reala in sufletul nostru. Din acest motiv trebuie sa ne pregatim cum se cuvine, pentru a nu-L primi ca pe un oaspete oarecare si a ne bucura de roadele Sf. Impartasanii: iertarea pacatelor, intarirea in ispite si nadejdea mantuirii.

In Taina Spovedaniei se disting patru trepte: cainta sau parerea de rau; spovedania sau marturisirea pacatelor; rugaciunea de iertare si dezlegare; indeplinirea canonului de pocainta si reintegrarea in comunitate. Cainta reprezinta determinarea de a fi iertat si de a ierta. Marturisirea pacatelor sub epitrahilul duhovnicului, adica apelul la Biserica de a fi iertat si reprimit in comuniune, reprezinta momentul cand credinciosul isi recunoaste nevrednicia sa. Daca la inceput spovedania se facea in public, in semn de impacare cu intreaga comunitate, astazi a ramas in practica marturisirea individuala si confidentiala.

Preotul este cel ce rosteste rugaciunea de iertare si dezlegare, punand mainile pe epitrahilul asezat pe capul penitentului, a celui ce se spovedeste. Dezlegarea constituie realitatea obiectiva a Tainei Spovedaniei. Ea nu are un caracter declarativ, ci este o invocare, intrucat preotul este doar un martor, iar Hristos, prezent in mod nevazut, este Cel care primeste marturisirea si da iertarea. Acest lucru este evident si in textul rugaciunii: “Domnul si Dumnezeul nostru Iisus Hristos, cu harul si cu indurarile iubirii Sale de oameni, sa te ierte pe tine fiule/fiica (N) si sa-ti lase tie toate pacatele”. Preotul a primit insa darul de a lega si a dezlega pacatele. Dar acest lucru trebuie sa il indeplineasca cu cea mai mare responsabilitate. De aceea, in semn de pocainta, cel care se marturiseste trebuie sa promita ca nu va mai savarsi acel pacat si sa implineasca un canon: sporirea rugaciunilor, fapte de milostenie, citirea Scripturilor si a altor carti. Canonul nu are insa un caracter de satisfactie sau de pedeapsa, ci de remediu, deoarece “de vreme ce ai venit la doctor, sa nu te intorci nevindecat”. El nu este astfel o conditie indispensabila si nici o completare a dezlegarii. Iertarea ori nu exista, ori este daruita in mod cu totul gratuit.

Rolul duhovnicului

Pentru a ne putea spovedi, avem nevoie de un duhovnic. Duhovnici pot fi doar episcopii sau preotii care au primit dreptul de a dezlega pacatele prin hirotesia in duhovnic, o rugaciune speciala ce urmeaza hirotoniei. Duhovnicul trebuie ales din motive duhovnicesti, pentru ca astfel spovedania sa aiba roade bune in inima credinciosului. El nu este doar un simplu savarsitor al acestei Taine. Duhovnicul trebuie sa fie si doctorul nostru sufletesc si, cu cat ne cunoaste mai bine, cu atat ne poate ajuta mai mult. El ne este martor si insotitor al celui ce se spovedeste, caci, in rugaciunea de dezlegare se mai spune: “Iar eu, nevrednicul Sau slujitor, prin puterea ce mi-a fost data, te iert si te dezleg…”. In scaunul de spovedanie, duhovnicul trebuie sa fie pe rand parinte, medic, invatator si judecator, dar aceste calitati trebuie imbinate cu dreapta socoteala. Ca parinte, el trebuie sa incurajeze spovedania, pentru ca aceasta sa fie sincera si facuta cu gand de pocainta. Ca medic, are ca mijloace de vindecare sfaturile duhovnicesti sau canoanele de pocainta. Ca invatator, are datoria de a-l educa pe credincios, de a-l invata despre adevarurile de credinta. Iar ca judecator, el rosteste sentinta de dezlegare, de iertare a pacatelor.

Cand, unde, cum, de ce trebuie sa ne spovedim?

Toti credinciosii trebuie sa se spovedeasca, fiindca nu exista nimeni care sa nu savarseasca, zilnic, un pacat cat de mic. In special cei bolnavi trebuie sa se ingrijeasca sa se spovedeasca si sa se impartaseasca. Dar si cei ce sunt sanatosi nu trebuie sa amane acest lucru, caci nu stim nici ziua, nici ceasul cand se va lua de la noi sufletul nostru. De altfel, spovedania nu este legata de niste termene fixe de timp. Este adevarat ca Biserica indeamna sa ne spovedim in cele patru posturi de patru ori. Macar! Putem merge la preotul duhovnic ori de cate ori simtim nevoia de a ne usura sufletele de pacatele savarsite. Si din acest motiv este bine sa gasim un duhovnic care sa ne fie mereu aproape, pentru a-l putea cerceta oricand, chiar si pentru un sfat. Spovedania se face de regula in Biserica, in fata sau in apropierea icoanei Mantuitorului. Cand situatia o cere, ea se poate savarsi si in casa preotului. Cei bolnavi sau care nu pot veni la biserica pot fi spovediti si acasa. Insa, indiferent de timpul sau locul in care se savarseste, spovedania trebuie sa fie cat mai completa, sa fie sincera, facuta de bunavoie, cu sentiment de pocainta. Nu in ultimul rand, ea trebuie sa fie secreta, fara alti martori decat preotul, penitentul si Hristos cel nevazut.

Spovedania inseamna in primul rand a ne indeparta de toate pacatele savarsite, imbracand haina cea noua a virtutilor crestine. Spovedania este cea care ne trece puntea de la starea de pacat si osanda la cea de har mantuitor. Ea ne deschide calea spre desavarsire, spre mantuire, ne sporeste evlavia, credinta, dragostea fata de Dumnezeu. Dupa spovedanie, sufletul se simte din nou curat, ca un nou nascut, impacat cu sine. Dar spovedania este si un act de curaj. Viata crestina autentica presupune implinirea poruncilor dumnezeiesti. Nu intotdeauna suntem insa capabili de a face acest lucru, deoarece ne lipseste fie curajul, fie vointa. Totusi, nu trebuie sa uitam ca, daca am gresit, trebuie sa ne asumam greselile, sa ne ridicam, sa mergem mai departe. Caci viata crestinului este o alternanta de vai si dealuri, de infrangeri si biruinte. Daca nu ne rusinam de noi in momentul savarsirii pacatului, nu trebuie sa ne rusinam nici cand le marturisim. De fapt, trebuie sa avem acea rusine binefacatoare, care ne indeamna nu sa nu marturisim pacatul, ci sa il marturisim cu umilinta. In acest caz, putem spune ca rusinea este direct proportionala cu intensitatea pocaintei noastre. Punand inceput bun prin pocainta, noi ne apropiem din nou de comunitatea din care am iesit singuri, ne apropiem de Hristos, care ne asteapta in primul rand in Sfanta Impartasanie. Caci curatindu-ne si primind iertarea pacatelor in urma spovedaniei, suntem indreptatiti sa ne unim cu Hristos.

Sfaturi pentru spovedanie

La spovedanie nu trebuie sa repetam acele pacate pe care le-am mai marturisit si de care am fost dezlegati, daca nu le-am mai savarsit. Altfel, este ca si cum nu am avea incredere in puterea Tainei ce se savarseste prin spovedanie.

In timpul spovedaniei nu trebuie sa ne amintim de alte persoane care se aflau in apropierea noastra in momentul savarsirii pacatelor. Intreaga atentie trebuie sa fie indreptata spre noi insine. Trebuie sa ne osandim doar pe noi insine.

Sfintii Parinti indeamna sa nu spunem pacatele in cele mai mici amanunte, ci sa le prezentam cat mai clar, explicit si pe scurt. Asta pentru ca nu cumva luand pe fiecare in parte sa dam prilej de sminteala atat sufletului nostru, cat si duhovnicului.

Marturisindu-ne pacatele, trebuie sa ne caim in mod sincer de ele, sa le spalam in baia lacrimilor. Din acest motiv este numita spovedania botezul lacrimilor. Caci nu trebuie sa fim impietriti la inima, ci, dimpotriva, sa ne marturisim cu multa umilinta si dorinta de indreptare.

Si, nu in ultimul rand, nu trebuie sa insiram toate maruntisurile, pentru a nu scapa din vedere ceea ce este cel mai important. Sa nu uitam sa ne marturisim cele mai mari pacate. Acestea pot fi neiubirea lui Dumnezeu si a aproapelui, necredinta in harul mantuitor, staruinta in mandrie si slava desarta. In aceste pacate sta toata rautatea si stricaciunea sufleteasca.