Capela cu izvor de apa minerala

August 29th, 2007

O Capela Ecumenica ce va avea la fundatie un izvor de apa minerala se construieste pe platoul dintre localitatea Turia si statiunea Balvanyos, judetul Covasna.
Capela a fost ridicata din donatiile in bani facute de turisti, localnici si cu ajutorul catorva firme care au oferit materiale de constructii. Viceprimarul comunei Turia, Daragus Attila, fondatorul acestei capele, spera ca lucrarile vor fi finalizate pana la jumatatea lunii septembrie a acestui an, astfel incat sfintirea sa aibe loc cu ocazia manifestarilor prin care se va sarbatori 700 de ani de atestare documentara a localitatii.
Potrivit celor declarate de viceprimar, autoritatile locale si judetene nu au gasit bani pentru ridicarea Capelei, in schimb mai multi turisti au facut donatii, unele chiar substantiale, de circa 1000 ori 500 de euro. Numele acestor binefacatori va fi inscris intr-un document special al Capelei. In prezent se lucreaza la montarea acoperisului si a clopotului.
Statiunea balneoclimaterica Balvanyos, se afla pe versantul sudic al muntilor Bodoc la o altitudine de 840 m – 950 m. Calitatile terapeutice ale izvoare minerale ofera conditiile necesare pentru tratamente de tip balneoclimateric a diverse afectiuni.

Leave a Reply